Stiluri de viaţă, obiceiuri

Vietnamul are cea mai complexă moştenire etno-lingvistică din Asia. Sub dominaţia chinezilor, vietnameza – una din limbile Mon-Khmer din familia austro-asiatică – a suferit o puternică influenţă chineză.

Influenţa indiană este găsită la popoarele minoritare Cham şi Khmer. Cham-ii au fost populaţia majoritară, între secolul al 2-lea şi secolul al 15-lea, în Împăraţia indianizată Cham, Vietnamul Central actual. Limba lor aparţine familiei lingvistice austronesiane. Acum, doar un număr restrâns din populaţia Cham a mai rămas în delta Mekong, aproape de graniţa cu Cambodgia. Khmerii (Cambodgia), a căror limbă este din familia Mon-Khmer, au dominat exclusiv în delta Mekong.

Multe grupări etnice trăiesc în regiuni înalte. Culturile variază considerabil în funcţie de diferitele zone muntoase, iar caracteristicile comune includ modul tradiţional de viaţă orientat în jurul grupurilor familiale şi micilor comunităţi. Aceste popoare au afinităţi cu alte popoare din Asia de sud-est. Multe grupări ca Rhade, Jarai, Chru şi Roglai, etc. vorbesc limbile austronesiene, asemănându-se astfel cu popoarele Cham, Malay şi Indonesiene. Altele, incluzând Bru, Pacoh, Katu, Cua, Hre, Rengao, Sedang, Bahnar, Mnong, Mang şi Stieng vorbesc limbile Mon-Khmer, afiliniindu-se astfel cu Khmer. Influenţele indiene şi chineze nu au fost resimţite de populaţia din zonele muntoase muntoase, aici punându-şi amprenta cele occidentale (franceze şi americane), din secolul al 19-lea până acum. Scrisul oficial a fost introdus şi în aceste zone, şi astfel ei sunt puternic expuşi la pierderea identităţii lor culturale.

Numeroase grupări etnice din Nord sunt afiliate, din punct de vedere etno-lingvistic cu popoarele din Thailanda, Laos şi sudul Chinei. Cele mai mari triburi sunt Thai, care vorbesc Tay, Meo şi Mien care vorbesc limbile chino-tibetane şi care locuiesc ici-colo în munţii Nordului.

Religii

Confucianismul, taoismul şi budismul mahayan înfloresc în Vietnam de mai multe secole. Treptat, ele devin integrate, simplificate şi vietnamizate şi, alături de vestigiile unor credinţe animistice parvenite ulterioare, constituie o religie folclorică vietnameză. Aceasta se regaseşte la tot poporul vietnamez, indiferent de regiune sau orânduire socială. Crezurile animistice sunt încă păstrate de multe popoare tribale vietnameze. În anii 1920, a apărut religia sincretică Cao Dai şi în anii 1930, secta neo-budistă Hoa Hao se extindea în delta Mekong.

Romano-catolicismul a fost introdus în Vietnam în secolul al 16-lea şi s-a extins rapid după invazia franceză, la mijlocul secolului al 19-lea. Cea mai mare concentraţie a romano-catolicilor în Vietnam a fost cândva în Nord, dar mulţi au migrat în Sud după diviziunea ţării în 1954. Protestantismul a ajuns în Vietnam în 1911 şi s-a extins în principal printre segmente mici ale populaţiei urbane în centrul şi sudul ţării.

În 1954, tot clerul romano-catolic străin a fost expulzat din Vietnamul de Nord, rămânând doar cel indigen. Guvernul nord-vietnamez a încercat să înlocuiască organizaţiile religioase existente cu cele budiste, Cao Dai, catolice şi protestante patriotice. Clerul catolic a refuzat să mai aparţină de Roma. Cu ocazia invadării Sudului de către Nord, tot clerul creştin străin a fost înlăturat. Actuala constituţie garantează libertatea religioasă, dar practica guvernamentală nu relaxează controlul decât în mod treptat.

Trendul demografic

Populaţia Vietnamului a crescut rapid după reunificarea ţării în 1975, deşi guvernul practică o politică de control a natalităţii. Prin urmare a crescut proporţia populaţiei tinere.

Migraţia are loc, în principal, din nord în sud, din câmpie în zone înalte şi din zone rurale în urbane. În 1954, aproape 1 milion de oameni s-au mutat din nord în sud. Dupa 1950, atât nordul cât şi sudul au încurajat transferul populaţiei de la câmpie către zone înalte. In 1963, sudul a întrerupt aceste programe, iar nordul a continuat să la puna în practică. Intre 1976-1980 migraţia s-a intensificat în toată ţara, mulţi oameni plecând din Sud către podişurile centrale. Tot atunci a apărut un fenomen de migrare între Hanoi şi Ho Chi Minh City.

După reunificare, emigrarea a fost considerabilă. Între 1975 şi 1990, sute de mii de vietnamezi au părăsit ţara (legal sau ilegal), o parte dintre ei pierzându-şi viaţa pe mare, alţii au rămas în taberele de refugiaţi din Thailanda sau din alte ţări, iar majoritatea au reuşit să emigreze (în special în SUA).

Sursa: Encyclopaedia Britannica (2002)

Tradus şi ilustrat: Le Ngoc Quang

Comentaţi aici

Leave a Comment