4000 de ani de istorie

Originea poporului vietnamezVestigiul Vua Hung fauritorul statului Vietnamez

Prima apariţie în istorie a fost poporul „Lac” care locuia în regiunea deltei fluviului Roşu. Unii spun ca poporul „Lac” este înrudit indeaproape cu alt popor, numit Viet (în chineză Yüeh) care locuia în zona de coastă a Asiei de est, de la fluviul Yangtze la fluviul Roşu.

Legenda spune că istoria Vietnamului a început de la împăratul Duong (fiul împăratului De Minh, un descendent al unui monarh chinez) care a domnit pe „Pământul Demonului Roşu” şi care s-a căsătorit cu fiica Lordului Dragon al Mării. Băiatul lor, Lac Long Quan (Lord „Dragon din Lac”) ar fi fost primul împărat vietnamez autentic, probabil în anul 2700 Î.C. (acum peste 4700 ani). Ca să facă pace cu chinezii, Lac Long Quan s-a căsătorit cu Au Co, fiica regelui chinez, şi care, tot dupa legendă, a dat naştere la 100 de ouă din care au ieşit 100 de băieţi. Apoi s-au separat: Au Co cu 50 de copii s-au stabilit la munte şi Lac Long Quan cu ai sai 50 de fii au continuat să domnească la câmpie. Succesorul lui, băiatul cel mai mare, Hung (sau Hong Bang) a fost fondatorul real a naţiunii vietnameze şi a primei dinastii vietnameze. Templul memorial al acestuia (den Hung) este la Phu Tho şi anual se organizează mare festival în memoria fondatorul naţiunii.

Cercetările lingvistice în toată zona Asiei de sud-est dovedeşte originea etnică şi culturală mixtă a poporului vietnamez. Chiar dacă limba vietnameză este distinctă, ea este totuşi descrisă ca o fuziune între elementele Mon-Khmer, Tai şi chineze. Mai ales de la chinezi, poporul din fluviul Roşu a preluat nu numai scrisul ci şi politica, literatura, filozofia, etc.

Studiile etnografice arată deasemenea că obiceiurile antice vietnameze sunt compuse din elemente găsite şi la alte popoare în regiune. Totemism, animism, tatuaj, mestecarea nucii de betel, vopsirea dinţilor în negru, ritualurile poligamice şi festivalurile sezoniere indică relaţiile vietnamezilor cu alte popoare vecine în Asia de sud-est. Chiar şi civilizaţia chineză a devenit o forţă principală de influenţă asupra culturii vietnameze. Faptul că poporul chinez n-a reuşit să asimileze poporul vietnamez subliniază că elementele autentice ale culturii locale au fost fixate în Vietnam cu mult înainte de dominarea lor de peste o mie de ani în Vietnam.

Istoria recentă a Vietnamului

După legendă, dinastia Hung avea 18 de familii regale, fiecare a dominat ţara în timp de 150 ani. Ţara lor se numea Van Lang (Pământul Oamenilor Tatuaţi) şi ea cuprindea nu numai fluviul Roşu, ci şi sudul Chinei şi s-a destramat în anul 258 Î.C. in urma unui război de cucerire: Thuc Phan care a invadat Van Lang şi l-a unit cu împăraţia lui, a numit noul stat Au Lac şi el a domnit aici sub numele de An Duong. Statul Au Lac a existat doar până în 207 Î.C., când a fost încorporat de generalul chinez, Trieu Da (Chao T’o în chineză) în împăraţia Nam Viet (Nan Yüeh în chineză).

Nam Viet

Această împăraţie a fost condusă de Trieu Da, din capitala localizată aproape de Canton în prezent. Poporul care era constituit în principal din populatia Viet, a fost condus de chinezii din împăraţia de Sud. Trieu Da după ce a cucerit noul pământ, i-a ucis pe toţi reprezentanţii oficiali loiali ai imperiului chinez, a creat un vast imperiu non-chinez. După încorporarea statului Au Lac, Nam Viet includea nu numai fluviul Roşu, ci şi până în sud, actualul Da Nang şi apoi a fost preluat de dinastia Han. Sfârşitul erei Au Lac în 207 Î.C. a marcat începutul unei epoci întunecate a Vietnamului, subjugarea lui de către chinezi timp de un mileniu.

În vremea lui Au Lac, poporul Vietnamez era în tranziţie de la era bronzului la era fierului dar unele unelte de piatră erau încă folosite. Aveau deja experienţă in cultivarea orezului, irigau câmpurile de orez, foloseau bivoli pentru plug, etc. (recent au descoperit elemente care au demostrat că oamenii din fluviul Roşu au cultivat orez încă de acum 10.000 de ani).

Vietnamul sub dominaţia chinezilor

Timp de peste un mileniu, supus regulilor chinezilor, asupra poporului vietnamez s-au produs multe schimbări semnificative. În primul rând, introducerea civilizaţiei chineze mai avansate în tărâmurile fluviului Roşu, introducerea inovaţiilor administrative, tehnice şi a mai multor trepte de învăţământ a făcut ca vietnamezii să ajungă cel mai avansat popor din Asia de sud-est. In al doilea rând, se remarca efortul guvernatorilor chinezi de a asimila populaţia prin impunerea instituţiilor culturale, politice şi vamale chinezeşti. In al treilea rând, şi cel mai semnificativ, trebuie subliniata rezistenţa poporului vietnamez faţă de asimilarea totală din partea chinezilor, folosindu-se de beneficiile civilizaţiei chineze ca să lupte împotriva subjugării politice chineze.

Dinastia Han (206 Î.C.-221 D.C.) a ţinut neapărat să aibă Vietnamul, tara cu păduri multe, munţi cu metale preţioase, perle la mare, fildeş, forţă de muncă numeroasa, etc. L-au considerat deasemenea ca o poartă maritimă importantă de schimb comercial cu India şi chiar cu Orientul mijlociu, aducând un aport semnificativ la dezvoltarea ţării, precum şi ca un scut de apărare al Chinei. Impunerea regulilor, civilizaţiei şi obiceiurilor chinezeşti a fost obligatorie, inclusiv şi îmbrăcămintea, stilul de frizura, etc. Poporul vietnamez a integrat foarte rapid beneficiul scrisului şi culturii chinezeşti, dar niciodata nu a fost posibila asimilarea sa de poporul chinez. Nu numai masa largă a poporului ci şi vietnamezii educaţi, care scriau bine în chineză, ţineau să vorbească vietnameza, acesta fiind primul element paradoxal apărut în această ţară: limba scrisă diferită de cea vorbită.

Prima rebeliune (anul 40 D.C.) împotriva dominaţiei chineze a fost condusă de femeia nobilă Trung Trac ale cărei soţ, un conducător local, a fost executat de catre chinezi. Ea cu sora sa, Trung Nhi, au adunat pe şefii tribali şi pe supuşii lor, care înarmaţi au atacau bazele chinezeşti, proclamând împăraţia vietnameză, care a rezistat 3 ani. Imperiul Han a trimis o forţă armată puternică de represiune ca să-şi restabilească dominaţia, iar surorile Trung şi aristocraţii locali au fost omorâţi şi decimaţi, Vietnamul ajungând în totalitate sub administraţia centrală a Chinei.

Dominaţia chineză a durat până secolul al 10-lea când dinastia T’ang (618-907) s-a dezintegrat şi au început o serie de răscoale vietnameze care au condus în anul 939 la restaurarea independenţei.

Prima perioadă de independenţă

Dinastia Ly:

Ngo Quyen, comandantul vietnamez care a câştigat bătălia cu chinezii în anul 939, a devenit primul conducător al noului stat vietnamez. Oricum, timp de o jumătate de secol, independenţa nu a adus nici pace nici stabilitate politică în Vietnam. Abia din secolul al 11-lea, Vietnamul a fost adus sub administraţia centralizată de Ly Thai To, fondator al dinastiei vietnameze Ly (1009-1225), care a stabilit capitala în Hanoi, a modernizat agricultura, a schimbat pe nobili locali cu sistemul de oficiali de stat, învăţaţi în instituţiile civile constituite după modelul chinezesc în 1076.

Noul stat puternic, numit Dai Viet (Vietnam mare), a făcut progrese considerabile în politică, economie şi cultură, devenind o ameninţare pentru vecinii din sud, ţările islamice şi statul Champa indianizat. Dai Viet şi Champa au purtat numeroase batalii în secolele al 12-lea şi al 13-lea. Dai Viet avea conflicte şi cu statul Khmer (Cambodia) care era cea mai mare putere a Asiei de sud-est.

Expansiune, divizare şi reunificare

De-a lungul timpului, după independenţă, poporul vietnamez a continuat lupta şi a câştigat multe bătălii împotriva dominaţiei chineze. Începând din secolul al 15-lea, poporul vietnamez a ajuns în punctul în care orice încercare de asimilare de către chinezi putea doar să-i întărească sentimentul naţionalist. In 1418 a început mişcarea de rezistenţă naţională sub conducerea lui Le Loi – un boier din provincia Thanh Hoa. După 10 ani de luptă, chinezii au fost obligaţi să capituleze. Le Loi a urcat pe tron sub numele de Le Thai To, devenind fondatorul celei de-a treia dinastii vietnameze si domnind până în anul 1788. Începând din 1600, dinastia Trinh a dominat partea de sud a ţării, dar sub numele dinastiei Le. Rivalitatea între cele 2 familii Trinh şi Nguyen a dus ţara într-un continuu conflict şi război intern (1627-1673). In final s-a ajuns la un pact temporar de pace şi astfel, familia Trinh controla Nordul până la Hue şi familia Nguyen controla restul de la Hue spre sud, continuand expansiunea teritorială către Cham şi Cambodgia. Ultima dinastie vietnameză (1802-1945), Nguyen, i-a încurajat pe vietnamezii şi refugiaţii chinezi, veniti aici datorită colapsului dinastiei Ming din China, să colonizeze pământurile ocupate înainte de Cham şi cambodgieni. Chinezii au fost folosiţi de Nguyen ca zid de aparare în faţa avansării rivalului Trinh din nord şi pentru a continua expansiunea teritorială în sud.

După moartea lui Gia Long (1820), dinastia Nguyen (ca şi cea Trinh) a urmat o politică conservatoare respingând toate activităţile misionare străine, prin aceasta conducând ţara la izolare şi înapoie tehnologică. Rezultatul este că nu au făcut faţa invaziei franceze în 1858 şi în perioada 1883-1885, aceştia au reuşit să controleze toată ţara. Dinastia Nguyen a continuat sa domnească în centrul ţării, numit Annam, până în 1945 sub statutul de colonie.

Penetrarea Occidentului în Vietnam

În 1516, misionarii potughezi au inaugurat penetrarea Vestului în Vietnam. În 1527 s-au fondat un port şi un centru comercial portughez la Faifo (actual Hoi An). Mulţi misionari portughezi soseau în secolul al 16-lea, urmaţi de alţi europeni printre care şi renumitul misionar francez Alexandre de Rhodes care a conceput sistemul de transcriere a limbii vietnameze cu caractere latine. Acesta a fost adoptat mai târziu de vietnamezii moderni şi Ho Chi Minh ca sistem de scriere naţională oficială (quoc ngu)

În secolul al 17-lea, datorită rivalităţii celor 2 state vietnameze, s-a pierdut interesul relaţiei cu ţările occidentale, singura fereastră către Vest fiind Faifo. Timp de sute de ani, francezii au încercat să influenţeze această ţară fără succes. La sfârşitul secolului al 18-lea, misionarul Pigneau de Béhaine a reuşit să restabilească prezenţa franceză ajutandu-l pe Nguyen Anh să obţină controlul ţării de la Tay Son.

Devenind rege, Nguyen Anh (acum Gia Long) nu a favorizat crestinismul. Succesorul lui, Minh Mang – un puternic antioccidental, a demis pe toţi consilierii europeni şi a executat mulţi misionari francezi şi creştini vietnamezi. După 1847, francezii au început răzbunarea şi timp de 10 ani au pregătit invazia militară împotriva Vietnamului.

Sursa: Encyclopaedia Britannica (2002)

Tradus şi ilustrat: Le Ngoc Quang

Comentaţi aici

Leave a Comment